luni, 17 februarie 2014

Dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale ale elevilor şi cadrelor didactice

Stimaţi colegi,
Asociaţia pentru Educaţie şi Formare "TopFormalis" Oradea în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Oradea organizează cursul cu tema DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR SOCIO-EMOŢIONALE ALE ELEVILOR ŞI CADRELOR DIDACTICE. Cursul se adresează studenţilor şi cadrelor didactice care, pe de o parte, doresc să îşi dezvolte propriile competenţe sociale şi emoţionale, dar şi pe ale actualilor, respectiv viitorilor lor elevi. Evenimentul va avea loc la Complexul Studenţesc Gaudeamus din Stâna de vale, judeţul Bihor. Deoarece, aşa cum ne-aţi obişnuit, estimăm un număr mare de participanţi, ne propunem să organizăm acest curs în două serii, după cum urmează:
  • Seria I - 29-30 martie 2014 (formator - Fundaţia ProCariere);
  • Seria a II-a - 5-6 aprilie 2014 (formator - prof.univ.dr. Adrian Opre, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca);
În situaţia în care numărul de participanţi nu va fi suficient de mare pentru a justifica două deplasări la Stâna de Vale, se va organiza o singură serie de curs, cea din perioada 5-6 aprilie 2014. Pentru eventualii doritori care nu vor prinde locuri la Stâna de Vale, dar vor dori să participe la curs, împreună cu colegii noştrii de la Fundaţia proCariere vom organiza încă o serie de curs, dar la Oradea, cel mai probabil la finalul lunii martie, în datele anunţate
Informaţii Suplimentareşi înscrieri se pot obţine accesând site-ul https://sites.google.com/site/topformalisoradea  - Butonul "Dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale".
 Pentru orice alte nelămuriri, vă rugăm să ne contactaţi.
Vă aşteptăm cu drag la acest nou eveniment marca "TopFormalis"!